• Share

Top 3 evenimente in Orasul Meu: saptamana 19 - 25 mai 2014

Top 3 evenimente in Orasul Meu: saptamana 19 - 25 mai 2014

 

Penultima saptamana din mai continua sa mentina orasul sub marea umbrela a artei, dar sa nu credeti ca asta e tot. Ne mai tenteaza concerte, festivaluri si cuceriri stradale, pietonale, ori pe doua roti.

 

 

banchiza urbana bucuresti lipscani

 

 

ARCUB 18X18m (11-28 mai)

 

In cautare de motive de sarbatoare? E simplu, ARCUB aniverseaza 18 ani, asa ca au pregatit 18 zile de evenimente cu staif. Concerte, teatru pentru copii, discutii si seri de film, grabiti-va, mai dureaza pana pe 28 mai. La unele dintre evenimente accesul este liber, iar la altele biletele costa intre 25 si 35 lei.

 

 

Banchiza Urbana (23 - 25 mai)

 

In incercarea de a avea orasul pe care multi il visam, un oras mai mult al nostru decat al masinilor, va invitam la Banchiza Urbana, care va transforma pentru doua zile strada Lipscani (in partea ei dinspre Brezoianu) intr-un loc in care poti juca ping-pong, te poti aseza pe asfalt sau chiar il poti desena. Fara masini, doar pietoni. Iar cei de la Energiea, Origo si Intebelic vor iesi in strada cu muzica si alte delicii.

 

 

Iubim 2 Roti 2014 (24 mai)

 

Evenimentul a ajuns la cea de-a doua editie si ii invita la Romexpo pe iubitorii transportului pe doua roti. Vor fi show-uri, concursuri , dar si premii in biciclete si motociclete. Bonus: concerte Parazitii si Zdob si Zdub, plus o parada, intre orele 10:00 si 14:00, unde sunt asteptati 3000 de motociclisti si 6000 de biciclisti. Intrarea este libera.

Distribuie