• Share

Ane Brun la Sala Radio. Magia muzicala a nordului

Ane Brun la Sala Radio. Magia muzicala a nordului

 

Este suficienta o voce perfecta pentru a umple Sala Radio. Asta am aflat aseara, cu ocazia concertului Ane Brun, organizat de TwinArts. Artista norvegiana este in turneu in prezent, in formula solo, acustica. Asa ca duminica a fost insotita pe scena doar de 5 chitare si o orga electronica. Si a reusit sa vrajeasca o sala intreaga.

 

 

ane brun recenzie bucuresti

 

 

Concertul a fost conceput in asa fel inca publicul a avut parte de o calatorie prin intreaga discografie a artistei, regasind in setlist piese de pe aproape toate albumele. Iar la fiecare cateva cantece, Ane a avut o mica poveste de spus, lasandu-ne sa surprindem, in mica masura, secretele din spatele muzicii sale. Asa am aflat ca toate relatiile pe care le-a avut, cu despartirile aferent, au constituit o sursa de inspiratie, ca s-a nascut in Norvegia, langa Oceanul Altantic, iar acesta reprezinta o forta ce i-a influentat muzica in permanenta, chiar si dupa ce s-a mutat in Suedia si ca, in opinia ei, schimbarea pleaca, inainte de toate, de la actiunea unei singure persoane. Ne-a zambit, ne-a multumit, a glumit si ne-a tratat ca pe niste prieteni apropiati, aratandu-ne ca spiritul nordic nu este nicidecum rece si impersonal.

 

Cat priveste muzica, totul a fost absolut ireprosabil. Ane s-a folosit mai ales de chitara acustica si electro-acustica. Pentru tonalitati mai puternice a apelat si la cea electrica, mai intai pentru un So You Did it Again jucaus, iar mai apoi pentru un Changing of the Seasons melancolic si datator de fiori. Orga a completat de minune This Voice si, la final, Undertow. La bis, pe coverul dupa piesa lui Beyonce, Halo, a fost acompaniata la voce si violoncel de prezenta virtuala si fantomatica a suedezei Linnea Olsson. Nu a fost singurul cover pe care l-am ascultat, in setlist regasindu-se si Big in Japan, de la Alphaville, si The Neighbourhood, de la Arcade Fire, una dintre trupele favorite ale cantaretei, dupa cum ne-a marturisit.

 

Stilul artistei este un amalgam minunat, descris oficial ca folk contemporan, in care razbat insa acorduri de country pe The Treehouse Song sau de flamenco pe One. Pentru mine, cea mai frumoasa piesa a fost Du Gråter Så Store Tåra, pentru ca in norvegiana totul suna altfel, ca un soi de cantec al elfilor.

 

A fost un concert impecabil, iar Ane Brun a fost un fel de sirena a nordului, care si-a intins mrejele, ne-a invaluit, ne-a fermecat si ne-a purtat timp de aproape doua ore prin fiordurile cu ape limpezi si adanci ale muzicii sale sublime, lasandu-ne apoi sa revenim la vietile noastre pamantesti cu melancolie si magie in suflete.

Distribuie