Marvel, mitologie nordica si o poveste buna

Cand am auzit prima data de Thor, m-am gandit la doua lucruri: din nou mitologie supralicitata, din nou supereroi prost conturati. Totusi, fanul de fantasy din mine a cerut sa afle mai multe despre film, afland astfel ca in proiectul cinematografic voi intalni doua figuri foarte dragi mie – Natalie Portman si Anthony Hopkins – ceea ce a pus in balanta decizia mea de a-l vedea. Totusi, cei doi actori consacrati nu s-ar fi alaturat unei productii nereusite sau…? Nici faptul ca se anunta a fi in 3D nu prea ma incanta, intrucat pana acum aceasta tehnologie m-a dezamagit constant. Cireasa de pe tort era protagonistul despre care nu se auzise mare lucru sau, cel putin, eu nu auzisem suficiente.

 

In cele din urma mi-am luat inima-n dinti si am pornit catre IMAX, gandindu-ma ca, macar daca e ceva de capul lui, sa il vad la potential maxim. S-a dovedit ca a fost o alegere buna. Desi ma asteptam la clisee, scene romantate si un alt comic Marvel distrus de glamour-ul hollywoodian, am avut parte de o naratiune coerenta, in care insertiile mitologice se justificau, iar tema cu iz de legenda nu era deloc exagerata.

 

Chris Hemsworth mi-a depasit cu mult asteptarile, trecand de prima impresie de pretty boy si reusind sa contureze cu talent transformarea lui Thor, de la razboinicul infumurat si impulsiv, catre mostenitorul cumpatat al tronului Asgardului (taramul mitologic in care traiesc zeii nordici). De asemenea, mi-a atras atentia Tom Hiddleston, in rolul lui Loki, antagonistul clasic – fratele gelos, care bineinteles ca nu este ceea ce pare si de care depinde rezolvarea conflictului.

 

In ceea ce priveste plotul principal – alungarea lui Thor din Asgard pe Pamant datorita unei decizii prostesti – trebuie sa admit ca mi s-a parut bine construit, alternand momentele grave cu cele de umor (nicidecum facil), de aici inainte totul derulandu-se pe fast forward intr-un mod care m-a tinut cu sufletul la gura, sincopat doar de cele cateva momente de tandreturi Thor – Jane. De altfel, mi-a placut faptul ca Jane, cercetatoarea pasionata de fenomene inexplicabile si gauri negre, a fost prezentata cat de poate de echilibrat, Natalie Portman portretizand-o astfel incat sa nu iasa in evidenta daca nu era necesar.

 

In fapt, filmul nu a fost despre Portman sau Hopkins - cel de-al doilea jucand genial, ca de obicei - nici macar despre Hemsworth,  ci despre leitmotivele tipic omenesti – trufie si gelozie, bine si rau, nemurire si mortalitate, iubire, intr-o maniera care a pus in valoare ce era de pus, ocolind cliseul. Desi previzibil pe alocuri, filmul a fost peste asteptari, facandu-ma sa ma intreb oare ce va urma, pentru ca, in dulcele stil american, probabil ca va exista si o continuare, fie ca un Thor 2 sau multasteptatul The Avengers.

 

Nici efectele 3D nu m-au dezamagit de aceasta data, fiind primul film unde le-am apreciat, tocmai pentru ca nu s-a facut abuz, ci au putut fi observate in special in conturarea peisajelor si a scenelor de lupta. Nu stiu daca impresia este partial influentata de lipsa asteptarilor fata de film, dar este, in cele din urma, una buna, lasandu-ma sa va urez la randu-mi: Vizionare placuta sau Enjoy!

• Tag-uri