• Share

Oamenii orasului: Noul super-erou al capitalei, Uleiosul, ne indeamna sa fim responsabili incepand din bucatarie

Oamenii orasului: Noul super-erou al capitalei, Uleiosul, ne indeamna sa fim responsabili incepand din bucatarie

 

Cand v-ati gandit ultima oara la ce se intampla cu uleiul folosit in bucatarie dupa ce il aruncam in chiuveta? Marian Scafaru si al sau proiect Uleiosul ne ajuta sa constientizam importanta micilor gesturi, chiar si in bucatarie. Uleiul rezidual strans si nu aruncat egal mai putina poluare, mai multa responsabilitate fata de orasul in care traim si cresterea calitatii vietii noastre a tuturor. Si pentru ca acest demers al strangerii uleiului rezidual se afla in plina expansiune, recent s-a lansat si o campanie de recompensare a celor care strang ulei pentru a fi colectat. Astfel, pentru cinci kilograme de ulei rezidual colectat bucurestenii implicati vor primi un litru de ulei de porumb.

 

 marian scafaru uleiosul bucuresti 2014

 

 

Orasul Meu: Cum te inspira orasul in ceea ce faci? E un ajutor sau mai degraba o piedica?

 

Marian Scafaru: Orasul poate fi întotdeauna o sursă de inspiratie în ceea ce facem prin diversitatea pe care ne-o oferă de cele mai multe ori, diversitate pe care o putem descoperi prin simpla curiozitate sau explorare a spatiului în care trăim. În urma curiozității și a explorării mediului ce ne înconjoară apare și inspirația în activitățile noastre zilnice. Fie inspirația de a folosi bicicleta în schimbul masinii personale sau chiar a mijloacelor de transport în comun pentru a ajunge mai repede într-un loc, fie inspirația de a ne amenaja bucătăria ca pe un loc de relaxare din care să ne încărcăm cu energie diminetile, înainte de a înfrunta viata de oraș.

 

In cazul proiectului meu orașul a fost un ajutor, am găsit comunități și oameni cărora să le povestesc despre proiect și care ni s-au alăturat ulterior prin promovare sau parteneriate. Sunt comunităti frumoase, comunităti ce aspiră la un oras mai curat, mai putin poluat și mai prietenos cu oamenii lui.
 

 

OM: Proiectul Uleiosul se afla la inceput de drum, cum ti se pare ca s-a integrat pana acum in oras?

 

Marian: Inceputul proiectului este unul promitător. În 18 zile de la lansarea campaniei de colectare am reusit să colectăm 130 de litri de ulei rezidual, 125 de persoane s-au înscris în baza noastră de date (care au ulei rezidual strâns și doresc să-l predea sau care doresc să înceapă să strângă uleiul în recipiente pentru a-l preda pe viitor). În ianuarie am ajuns la 142 de persoane, dorindu-ne ca odată cu programele de recompensare pe care le vom desfăsura începând cu această lună, numărul acestora să crească semnificativ. Pentru aceasta vom avea si programe dedicate asociatiilor, programe care vor fi desfășurate în anumite zone și în parteneriat cu cei de la Recicleta.
 

 

OM: Cat de activ se implica bucurestenii in protejarea mediului inconjurator ?

 

MarianBucurestiul, la fel ca majoritatea oraselor din tară, este la început de drum în ce priveste conștientizarea protejării mediului înconjurător. ONG-urile înființate în ultimii ani și acțiunile organizate pentru protejarea mediului sunt un semn că acest fenomen are un trend ascendent. De aici și dorința noastră de a ne implica în programe de educare și conștientizare a importanței colectării selective, în cazul de față al uleiului alimentar rezidual.

 

 uleiosul marian scafaru bucuresti 2014

 

 

OM: Ce ai spune cuiva care nu cunoaste povestea Uleiosul pentru a-l convinge sa participe ?

 

MarianUleiosul nu este doar un proiect de colectare al uleiului rezidual. Pe lângă protejarea mediului și a educației consumatorului în direcția asta, vom pune accentul și pe dezvoltarea unor programe complementare proiectului: ne dorim să susținem conferințe pe tema alimentației sănătoase, să arătăm că putem dezvolta un proiect pentru comunitate și prin folosirea unor simple biciclete utilitare și să ajungem o afacere socială 100% funcțională (după modelul Recicleta). Nu în ultimul rând, ne dorim să dăm un sens expresiei micile gesturi contează... și în bucătărie. Credem că de la un simplu gest ce are loc în spațiul nostru intim putem ajunge la multe alte gesturi și în afara spațiului personal, gesturi ce ne pot face viața mai curată și mai frumoasă.
 

 

OM: Unde ajunge uleiul dupa colectare?

 

MarianLa centrul de colectare Stoehr Mineral & Vegetal Oil, centru menționat și pe site-ul nostru la secțiunea Comunitate.
 

 

OM: In ce perioada din istoria Bucurestiului ti-ar fi placut sa traiesti si de ce?

 

MarianPerioada interbelică. Pentru că era o perioadă în care se respecta istoria și identitatea orașului.
 

 

OM: Avem orasul pe care-l meritam, adevarat sau fals ?

 

MarianAdevarat. Probabil nu sunt singurul care s-a saturat să audă expresia: Ce tara frumoasa avem, pacat că e locuita. Am citit recent expresia Ce tara frumoasa avem si ce bine ca locuim noi aici. E o atitudine ce se potriveste proiectului nostru care a pornit din dorința de a aduce o schimbare in bine in jur, de a trece de la acea stare de blamare a lucrurilor din jur la actiune. Si această dorinta reiese și din programele noastre desfășurate în ultimele două luni dar și din planurile pentru viitor.
 

 

OM: In ce alt oras din tara sau din strainatate ti-ar placea sa locuiesti si de ce?

 

MarianPraga. Datorita povestilor pe care le-am auzit despre oras de la prieteni și a lucrurilor pe care le-am citit despre loc. Mi-ar plăcea sa trăiesc intr-un oras de care am prins drag doar din povesti și cărti. Ar fi o experiență interesantă de confruntare a imaginației cu realitatea, o experiență pe care as trăi-o pentru 1-2 ani de zile.

 

Daca locuiti in Bcucuresti si sunteti tentati sa ne spuneti povestea voastra, asteptam un e-mail pe adresa: manuela.zipisi@orasulm.eu 

Distribuie