Festivalul George Enescu 2017

Festivalul George Enescu 2017

Cand si unde

Descriere eveniment

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie) aduce la București și în alte șapte orașe din țară peste 3.000dintre cei mai apreciați artiști străini și români în peste 80 de evenimente. Ediția 2017 va avea ca temă „lumina”, cea care, prin modul în care cade sau este proiectată permite publicului să descopere perspective noi și să găsească sensuri noi, chiar în experiențe ce i se par cunoscute. 

Programul complet al ediției 2017 este disponibil la acest link.Abonamentele se pun în vânzare pe 5 decembrie 2016Biletele individuale vor fi puse în vânzare pe data de 16 Februarie 2017, la ora 10.00.

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare;  va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii,  în interiorul Bucureștiului creativ.

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: Concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, Mathis der Maler, director multimedia Carmen Lidia Vidu  şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

 

Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2017 vor fi puse în vânzare pe data de 5 decembrie 2016, la ora 10.00. Biletele individuale vor fi puse în vânzare pe data de 16 Februarie 2017, la ora 10.00.

Abonamentele și biletele vor fi puse în vânzare prin EVENTIM, atât online, pe site-ul www.eventim.ro, precum și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librariile Humanitas și Cărturești, stațiile OMV), la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinătate şi în reţelele EVENTIM internaţionale.

Datorită avansului temporal și a dinamicii în organizare pe care o presupune un eveniment de anvergură internațională, este posibil ca pe parcurs să mai apară schimbări organizatorice. Recomandăm publicului ca, pentru detalii în timp real, să verifice periodic site-ul Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, precum și pagina de facebook a Festivalului și să confrunte constant informațiile din pre-program cu cele prezente în timp real pe site-ul Festivalului.

PREŢUL ABONAMENTELOR

  1. Abonament — TIP A— valabil pentru toate concertele din seria “MARI ORCHESTRE ALE LUMII” de la Sala Mare a Palatului – 23 concerte
  • Categ. I                  2800 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           2200 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a III-a          1700 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a IV-a         1200 RON (inclusiv TM )
  • Categoria Pensionari, Elevi, Studenți       900 RON (inclusiv TM )

 

  1. Abonament — TIP B — valabil pentru toate concertele din seria“CONCERTE ŞI RECITALURI CAMERALE” (Ateneul Român, Sala Auditorium) – 22 concerte Ateneu + 7 concerte Sala Auditorium
  • Categ. I                   2700 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           2100 RON (inclusiv TM )

 

  1. Abonament — TIP C — valabil pentru toate concertele din seria BY MIDNIGHT” (Ateneul Român) – 13 concerte
  • I                   1600 RON (inclusiv TM)
  • a II-a            1200 RON (inclusiv TM)
  1. Abonament — TIP D — valabil pentru toate concertele din seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio) – 10 concerte
  • I                   300 RON (inclusiv TM)
  • a II-a            200 RON (inclusiv TM)

 

PREŢUL BILETELOR INDIVIDUALE

Seria MARI ORCHESTRE (Sala Mare a Palatului)

  • Categ. I                   180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a III-a          110 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a IV-a         80 RON (inclusiv TM )

 

Seria RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE (Ateneul Român, Sala Auditorium)

Pentru concertele de la Ateneu:

  • Categ. I                   180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM )

Pentru concertele de la Sala Auditorium:

  • Categ. I                   50 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           30 RON (inclusiv TM )

 

Seria “BY MIDNIGHT” (Ateneul Român)

  • Categ. I                   180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a           140 RON (inclusiv TM )

 

Seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio)

  • Categ. I                     50 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a             30 RON (iclusiv TM )