Street Delivery - Gradini Posibile

Street Delivery - Gradini Posibile

Cand si unde

Descriere eveniment

Street Delivery este un eveniment urban de arhitectură și arte care are loc în fiecare vară pe străzile orașelor din România.

Ce facem? Eliberăm câte o stradă de sub dominația automobilelor și o redăm pietonilor, care o mobilează cu idei pentru un oraș mai bun.

Misiunea noastră? Să creăm colaborativ o experiență citadină prin care să arătăm cum ar putea funcționa un oraș pentru oameni, nu doar pentru mașini.

De ce? Fiindcă ține și de noi să creăm un habitat mai plăcut, mai deștept, sustenabil. Un oraș pentru cei care-i dau viață, în care pietonii să aibă prioritate.

Street Delivery a fost fondat în mai 2006 de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România și a fost adoptat în România de 6 orașe până azi. Curând și în orașul tău, dacă ne vrei.

Adevărul e că am ajuns să trăim într-o imensă parcare. Adevărul e că automobilul ne sufocă viața în oraș. Adevărul e că se taie parcuri și se fac în loc parcări. Așa că tema Street Delivery 2017 este GRĂDINI POSIBILE.

Putem transforma o stradă într-o grădină de idei? Putem deschide noi spații publice în orașele noastre? Putem să cerem mai mult verde?

[De ce?] Bucureștiul a fost cândva un oraș al grădinilor. Cartierele sale comunicau cu lumea vegetală printr-o mulțime de spații verzi, prelungiri firești ale caselor și un soi de replici mărunte ale Paradisului.

Apoi a intrat în scenă automobilul, care a tăiat legăturile dintre comunități și grădinile lor, dintre Cișmigiu, Icoanei, Universitarilor și Ioanid (ca să dăm doar câteva exemple din cartierul nostru), și a îngroșat ca pe niște șanțuri adânci Calea Victoriei și Bulevardul Magheru pe axa Nord-Sud. Astfel că mersul pe jos de la Vest la Est este acum fragmentat și duce lipsa unui traseu cultural-pietonal.

Vegetația din București abia dacă mai pulsează, definind mai degrabă distrugerea și maidanizarea orașului. Bucureștiul este cea mai poluată și congestionată capitală UE (pe locul 5 în lume la blocaje în trafic), iar asta se reflectă în speranța de viață scăzută și în stresul cotidian.

Pentru o calitate decentă a vieții, Organizația Mondială a Sănătății oferă ca standard 50 mp de spațiu verde urban pe cap de locuitor. Uniunea Europeană recomandă un minim de 26 mp/capita. În 2014, fiecare bucureștean se putea bucura în mod real de mai puțin de 10 mp de spațiu public verde, incluzând aici cimitire, fâșii de verdeață dintre parcări și carosabil, petice abandonate în care se aruncă gunoiul, păduri din extravilan.

Putem schimba situația asta? Noi credem că da. Te implici?

Spre deosebire de edițiile anterioare, Street Delivery 2017 se desfășoară succesiv în cele șase orașe participante, pe parcursul a trei săptămâni din iunie. Vom crea astfel un traseu pentru cei interesați să descopere formele pe care ideile pentru un oraș mai bun le iau în spații mentale diferite: București: 9-11 iunie | Timișoara: 16-18 iunie | Iași: 16-18 iunie | Cluj-Napoca: 17-18 iunie | Baia-Mare: 30 iunie - 2 iulie | Bacău: 30 iunie - 2 iulie.
Curând și în orașul tău!

"La început modelăm noi orașele, apoi ne modelează ele pe noi."
—Jan Gehl, 'Human Scale'

Street Delivery este un eveniment-manifest pentru recuperarea spațiului public, inițiat în 2006 de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. Street Delivery București 2017 are loc cu sprijinul Primăriei Municipiului București, ARCUB, Universității București și al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Calup. Mulțumim pentru ajutor și încredere: Leroy Merlin, Bosch, Savana, Red Bull.

[Închidem strada pentru mașini și o deschidem pentru oameni.]