• Share

Urban Metal 10: The Ocean, Tides From Nebula, Abraham - Cand muzica nu cunoaste limite

Urban Metal 10: The Ocean, Tides From Nebula, Abraham - Cand muzica nu cunoaste limite

 

Muzica poate să jongleze atât de ușor cu simțurile încât, într-un singur concert, simti ca renaști fără să cunoști moartea. Sâmbătă seara, în Fabrica, Abraham, Tides From Nebula și The Ocean au dovedit că muzica se poate revărsa între patru pereți, iar vibrația ei devine aerul care-ți umple celulele cu oxigen. Nu trebuie să știi să înoți, nimic nu trebuie, totul se întâmplă, iar tu te lași în voia valului. Scenariul creat de cele trei trupe in cadrul Urban Metal 10 a purtat publicul din înaltul cerului, spintecat de fulgerele celor de la Abraham, apoi în răceala pământului, încălzit pe alocuri de Tides From Nebula, ca apoi, în final, să fie aruncat în adâncurile The Ocean.

 

 

urban metal 10 abraham tides from nebula the ocean fabrica

 

 

 

Abraham, ritualul întunericului

 

Baietii de la Abraham au dat dovadă de precizie elvețiană și au început chiar la timp, conform programului. Scena a devenit neîncăpătoare pentru solist, care a îngenuncheat, s-a închinat și s-a întins pe jos, cuprins de profunzimea versurilor melodiilor de pe albumul The Prophet. The Serpent & The Whore. Post-metalul trupei din Lausanne, Elveția, pe alocuri liniar, a reușit treptat să dezmorțească publicul și să-l aducă mai aproape de scenă, deși inițial puțini se încumetau să se apropie din cauza tendinței solistului de a marca fiecare melodie cu un scuipat în aer, asta când nu-i admira bassistului podoaba capilară. Cu toate acestea, profețiile lor violente au învăluit publicul într-o pâclă a rătăcirii, în care Abraham erau singurii care știau ieșirea.

 

 

Tides From Nebula, cerul se deschide

 

Pentru că Abraham au pierdut noțiunea timpului, Tides From Nebula si-au intarziat putin aparitia pe scena. Însă nimic n-a mai contat din momentul în care pereții clubului au început să vibreze în ritmul post-rock-ului cântat de cei patru polonezi. Atmosfera s-a încărcat de emoție, viață și regăsire, iar timpul a înghețat. Melodiile din albumul Earthshine au închis rănile din suflete și au mângâiat capilarele. Tremurul pleoapelor închise se încăpățâna să păstreze explozia fiecărei note. Sala pulsa. Însă reveria s-a încheiat parcă prea brusc, deși publicul mai voia Valuri, mai voia puțin din Univers.

 

 

The Ocean, în străfundurile oceanului

 

Momentul mult așteptat al serii a adus cu sine mai mult decât o călătorie în abisul oceanului, a înecat sufletele din Fabrica în lumină, emoție, uimire și revoltă. Totul a devenit o luptă pentru supraviețuire în care albumul Pelagial a devenit crezul aflat pe buzele tuturor. The Ocean au creionat un marș spre o pierzanie care a adus, ca niciodată, împăcare. Fie că a fost vorba de pogo, stage diving, headbang, clubul trepida încontinuu în timp ce vocea lui Loïc, dublată de cei din public la fiecare vers, se izbea de pereți și ricoșa în timpane. Trupa din Berlin a găsit în publicul din România, pentru a doua oară în acest an, recunoștință și dăruire completă, într-un spațiu care părea să devină neîncăpător în fiecare clipă. La Firmament, lupta a fost câștigată. Printre plete, aplauze, palme care băteau ritmul, ochi închiși, transpirație, am devenit un întreg, care a ajuns la suprafață pentru prima gură de aer.

 

 

Evenimentul, organizat de Mighty Owl Production, sub formatul Urban Metal 10, a demonstrat că muzica nu cunoaște bariere, limite sau limbaj. Totul se simte, se filtrează și se păstrează dincolo de tot ce ține de material. Iar singurul lucru după care mai tânjești este să continue la nesfârșit. Fără timp sau spațiu.

 

 

Mai multe fotografii de la Urban Metal 10 se pot vedea aici.

 

Click pe foto pentru marire

urban metal fabrica urban metal 10 club fabrica 2013
urban metal 10 fabrica urban metal 10 fabrica

Credit foto: Dana Alecu

Distribuie