• Share

Cuiburi cu Soare la Cluj

Cuiburi cu Soare la Cluj

 

Ce faci tu, ca părinte, când plouă afară, iar copilul tău este mult prea agitat să stea în casă? Cauţi un alt cuib… Un cuib cu soare şi curcubee. Eh, aşa ceva exista la Cluj, mai exact în Floreşti, la 10 km de Cluj-Napoca; comuna care mai nou este considerată cartier al municipiului şi unde media de vârstă este de 35 de ani. O grămadă de părinţi tineri se retrag la periferia oraşului în căutare de linişte şi de zone potrivite pentru creşterea copiilor. Iar în acest “cartier” a răsărit un cuib cu soare.

 

 

cuiburi de soare cluj napoca

 

 

Cuiburi cu Soare este un centru educaţional Continuum cu pedagogie Montessori, un centru unde se organizează activităţi şi workshop-uri dedicate şi celor care nu sunt înscrişi. Aceste ateliere se organizează săptămânal şi au la bază ideea de dezvoltare personală pentru copii: practic, ei învaţă să cunoască aspectele vieţii afective, să le înţeleagă şi să le exteriorizeze. Un, să zicem, motto al lor este “Cuiburi cu Soare, un loc în Floreşti unde înfloreşti!”.

 

Săptămâna aceasta, pe 29 mai, a avut loc un asemenea workshop de 2 ore, după-masa de la ora 17, bazat pe joacă, comunicare, poezii, cântecele şi socializare, iar noi am vrea să participăm la unul din workshop-uri cu Bubu, dar mai avem de aşteptat, întrucât el are numai 6 luni acum, iar grupele de vârstă sunt ceva mai mari. Preţul este de 50 de lei, dar valoarea nepreţuită! Pentru cine este interesat să îşi facă o idee despre o alternativă în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber şi consolidarea legăturii părinte-copil, dar şi a relaţiei copilului cu mediul lui înconjurător, îl invit să încerce. Aveţi mult mai multe detalii despre atelierele viitoare şi modalitatea de înscriere, dar şi despre locaţie şi cum şi cu ce se poate ajunge la cuib pe site-ul lor.

 

Aşteptăm şi noi un workshop pentru pitici mai pitici, cam cum e piticul nostru de pitic! Până atunci, stăm cu ochii pe Cuiburi cu Soare…

Distribuie