• Share

Festivaluri cu cortu’

Festivaluri cu cortu’

Te-ai decis la ce festivaluri mergi anul acesta, ti-ai facut bugetul si ai stabilit ca alegi cortul. De ce? Pentru ca e mai ieftin sau pur si simplu iti place variatia.

 

Foto: flickr - Éamonn Ó Muirí

 

Primul pe lista e Blaj aLive, intre 18 - 19 iunie, pe Campia Libertatii. De pe blajalive.ro iti poti lua cortul la cheie. Il gasesti montat in zona de camping inca de vineri dupa ora 14:00 si il predai luni dimineata. Ai grija sa-ti atasezi extensia pentru cort la biletul de acces in zona de campare, alaturi de tichetul de intrare la festival. Pret - 50 Lei si include cazarea pentru 2 - 3 persoane.

La Airfield Festival oamenii au luat un aerodrom, l-au tunat cu nitica muzica, arta, natura si sport cat sa te corupa sa-ti iei bilet. Jamie Woon, Nneka si multi alti artisti te asteapta sa te imbarci in zona Magura, Cisnadie, aproape de Sibiu. Poti campa cu 39 Lei intre 30 iunie - 3 iulie. Ai la dispozitie dusuri, magazin, toalete eco si paza. De toti banii.

 

 

Electric Castle iti ofera cazare premium - 99 Lei sau regular - 69 Lei. In primul caz ai acces in zona cu acelasi nume, la spatiul de relaxare amenajat, Lounge-ul privat si dusurile VIP, supermarket si alte facilitati exclusiviste. In cel de-al doilea mergi cam pe ce ai strict nevoie. Adica intrarea in aria de camping, dusuri, toalete si securitate. La Premium ai de ales dintre: Pre-Pitched Tent - 230 Lei, Swedish Lodge - 1600 Lei sau Flexotel - 2200 Lei. Totul intre 14 - 17 iulie.

Intre 18 - 25 iulie ai Transylvania Calling. Aici ai la dispozitie tot felul de pass-uri si tichete, de la cele pentru masa, la transport si experienta. Aici. Preturile sunt cam piperate, dar daca vrei sa-i vezi pe Styx DJ, Økapi si altii ca ei, economisesti din timp.

 

 

Waha Festival tine de pe 21 pe 25 iulie. E mai mult „a state of mind”, cum ar zice americanu’, decat un eveniment. Oamenii se aduna sa danseze, sa asculte deep, psy, alternative sau sa se relaxeze in spatiul de chill. Ei zic ca e un manifest pentru „simpla libertate a omului in cel mai natural mod”. Suna bine, iar accesul general e 250 Lei.

Pe stilul aventura si natura merge si Padina Fest. Se tine la 1509 metri in Parcul Natural Bucegi. Vinerea va fi rock, iar sambata electro. E traditie ca joia sa fie dedicata trupelor incepatoare si Filarmonica Muntenia sa sustina un recital. Trebuie sa te astepti la rapel, catarari, tiroliana si alte chestii care-ti pun corpul in miscare. Abonamentele pornesc de la 60 Lei.

 

Dub Fx, Kwabs, Lost Frequencies sunt doar cativa din line-up-ul de la Untold. In perioada 4 - 7 august, pe scena Ursus Untold Arena vor urca doar artisti internationali, de la ora 18:00 pana la 23:00. Pe Labyrinth fanii techno house se pot desfasura in noapte si pana-n zori de zi, adica 23:00 - 08:00. The Riverside apartine stilului drum&bass si hip-hop. E un alt capitol care se desfasoara intre 18:00 - 01:00.

Aici, organizatorii spun ca-ti poti aduce propriul cort - 90 Lei + taxe sau iti cumperi de la fata locului. 350 Lei + taxe - regular tent, ramane al tau, echipat cu doua saltele si paturi, cu acces la cele de trebuinta. Tipi tents vin in trei forme: 440 Lei + taxe pentru o persoana, pentru doua e 800 Lei + taxe si 1600 Lei + taxe pentru patru persoane.

 

 

La Rockstadt Extreme Fest, accesul in campus se face de la ora 12:00 din prima zi a evenimentului, iar check-out-ul se face la aceeasi ora in ziua urmatoare ultimei zile de concerte. Cand? 11 - 15 august. Daca ai nevoie de un ciocan, patent sau un cablu, nu-i nevoie sa apelezi al vecinu’ pentru ca ai asistenta tehnica. Abonamente mai sunt din categoria presale 250 Lei si VIP 300 Lei.

In schimb, Spellground Festival, e de pe 12 pe 14 august. Spatiul e impartit in 4 zone locuibile, iluminate, de chill, lounge si intalnire. Pachetele nu includ si accesul la event. Zone 02 - acces liber, Zona Terra - 55 Lei/cort/3 zile, Zona Venta - 215 Lei/3 zile, primesti cort de doua persoane care ramane al tau, Zona Aqua - 600 Lei/3 zile, pachetul Vibe Two Plus sau Vibe Four - 1200 Lei/3 zile, Zona Sol - 1600 Lei/3 zile, V.I.BE Hyper Experience cu un cort spatios tip yurta.

Zile cu soare iti dorim!

Distribuie