• Share

Prima Noapte a Bibliotecilor!

Prima Noapte a Bibliotecilor!

A devenit ceva obișnuit ca tot felul de instituții culturale să celebreze o Noapte a lor. Dacă în trecut ne-am bucurat de Noaptea Institutelor Culturale, Noaptea Muzeelor sau Noaptea Galeriilor, a venit și timpul bibliotecilor să aibă o Noapte a lor! Așadar, peste 45 de biblioteci și instituții partenere din toată țara, vă așteaptă de pe 1 spre 2 octombrie să vă delectați cu multe evenimente speciale.

 

Dar de ce tocmai bibliotecile? ”Dacă măcar un sfert dintre cei care au călcat o dată printr-o bibliotecă în ultimii 10 ani ar reveni cel puțin o dată pe an într-o sală de lectură, starea de spirit în bibliotecile României s-ar schimba semnificativ”, spun organizatorii, iar noi ne bucurăm de faptul că cineva încă mai crede în cartea tipărita, nu-i așa?

 

 

Să vedem, mai bine, ce ne-au pregătit capitala, alături de cele 34 de orașe participante: Arad, Alba, Argeș, Brașov, Buzău, Botoșani, Bihor, Brăila, Cluj, Călărași, Constanța, Carei, Dolj, Dâmbovița, Făgăraș, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Mediaș, Onești, Pucheni, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tecuci, Timișoara, Teleorman, Timiș și Tulcea.


Piese de teatru, discuții despre literatură și nu numai cu personalități marcante ale culturii românești precum Dan Puric, Mircea Toma, Jean Lorin Sterian, Maia Morgenstern, Florin Piersic jr., Mircea Vasilescu, Costi Rogozanu etc., spectacole de muzică, parade de modă, ateliere, expoziții sau proiecții cinematografice – toate în atmosfera magică a păstrătorilor de carte. Sună tare bine! De altfel, programul complet și localizarea pe hartă, să ajungeți acolo unde vă doriți fără probleme, aici!

 

 

Intrarea la eveniment este, bineînțeles, liberă, motiv pentru care vă sfătuim să consultați programul dinainte și să vă luați cel puțin o jumătate de oră, dacă nu și mai bine, ca marjă de acces, pentru că noaptea se anunță a fi tare aglomerată. De asemenea, veniți înarmați și cu răbdare și voie bună, întrucât cozile pot fi destul de lungi la intrare.

 

Noaptea Bibliotecilor este un eveniment care trebuia să se întâmple odată și odată, așadar să profităm!

Distribuie