Incurca lume

Incurca lume

Cand si unde

Descriere eveniment

Emil Strâmbuleanu, distins avocat…Parol! familist de onoare! cu de seară dus în târg, în cărţi cade gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire la drum de seară cu o damă de verde pe care n-a putut pentru ca s-o trateze cu refuz și iaca cum ajunge distinsul acasa taman cum se mijește de ziuă afară, unde Didina, consoarta, damă bine, cu ambiț și nerv, numai ce-l așteaptă să îi iscodească lipsa ca i-a cauzat nesomn și neliniște. Așadar, cu amorul rănit și sîmțând trădarea, cucoana Didina începe răfuiala cu mișelul. În odaie apare pe nesimțite și un așa-zis amic, amicul Bungrăzescu, pare-se cunoștință veche, ce consîmte la onoarea de familist a conului Strâmbuleanu; ba chiar sosește neanunțată și consoarta amicului, o jună vaporoasă, chiar dama de verde de care s-a amorezat infamul. Vine negreșit și cumnatu, fratele Didinii, că o știe simțitoare și pentru care să nu cumva madama să își piarză uzul rațiunii. Jupâni și jupânese, veniți dară pe înserat, să asistați la reprezentațiunea dumnealor, să vă veseliți și să plecați urechea la ofurile și grozăviile cinstitelor gazde!