COLOR - Rick Wilhite, Petre Inspirescu, Mountain People, Personne

COLOR - Rick Wilhite, Petre Inspirescu, Mountain People, Personne

Cand si unde

Descriere eveniment

30 septembrie inseamna deschiderea sezonului ABSOLUT COLOR cu Rick Wilhite, Petre Inspirescu și Mountain People.

Club Gusthouse devine spațiul în care Rick ”The Godson” Wilhite developează filme muzicale din Epoca de Aur ce strălucește azi prin Detroit House, Petre Inspirescu ne poartă într-o călătorie revelatoare în Deep House, iar Mountain People se lasă demascați prin ritmuri izvorâte direct din inima munților pe care îi cutreieră în universul electronica.

Seara Absolut Color este completată din partea scenei locale de Personne. Porțile se deschid la ora 22:00, iar accesul se face doar pe baza cardului ABSOLUT COLOR și costă 40 de lei/persoana.

 

RICK WILHITE (USA)
Far Out, Freedom School, KDJ, Rush Hour, Still, Stilove4music, Third Ear

Un as Detroit House, Rick ‘the Godson’ Wilhite poate spune că își trăiește viața prin muzică. Chiar născut și crescut în Detroit, se diferențiază în generația sa de aur prin perfecționarea stilului său unic de interacțiune cu publicul, rafinarea sonorizării și promovarea petrecerilor. Printre cei mai versatili DJ-i, Rick a revoluționat muzica de dans, introducând stilurile House, Techno, Rap and R&B la petrecerile din toate campusurile universitare americane.

Alături de Theo Parrish, Marcellus Pittman sau Derrick May, Rick Wilhite se poziționează printre cei mai proeminenti profesioniști muzicali, cu o contribuție incomaparbilă în materie de producție, remixări, dar și rafinare a muzicii în general. Setând un standard de calitate foarte înalt cu urechea sa fină, DOC, Tech-12, Working Mixx sau, mai nou, The Godson este fondatorul The House of Music din Detroit, ”Mecca” epocii de aur în Detroit House.

https://www.facebook.com/rick.wilhite.1
https://www.residentadvisor.net/dj/rickwilhite

 

PETRE INSPIRESCU (RO)
[a:rpia:r], Yojik ConCon, Cadenza, Vinyl Club

O figură marcantă pe scena locală, atât solo, cât și în compania celor doi complici Rhadoo și Raresh, Pedro aka Petre Inspirescu și-a început traseul de mixaj în 1999, la pupitrul regretatului Web Club. Rezidența sa la Circoloco i-a schimbat radical abordarea asupra muzicii electronice, dar și renumele, crescând interesul pentru scena electro-avantgardistă foarte fertilă din România.

Aflat pe buzele și în inimile dansatorilor norocoși să-l asculte, Pedro a perpetuat stilul său inconfundabil pe toate scenele importante din sfera electronica internațională. Mușcând cu sete din Deep House și Groove, arta lui Petre Inspirescu emoționează și atrage, prin ”feel” și disciplina sonică. Fără să aibă nevoie de prezentare, este obligatoriu de menționat și labelu-ul [a:rpia:r], deținut de artist împreună cu Rhadoo și Raresh, iar restul e istorie!

https://www.facebook.com/PetreInspirescu

 

THE MOUNTAIN PEOPLE (SW)

Inspirați de civilizația Apașă retrasă în munți pentru a se proteja de societate, Serafin și Rozzo au pus bazele proiectului Mountain People, descris ca o călătorie inițiatică în profunzimile Deep House-ului. Originari din Zurich, cei doi producători lansează EP-uri pe bandă rulantă fără a evada din underground electronica, unde se consideră bine împământeniți prin sound, imagine și reputație.

Învăluiți într-o consistentă aură de mister, Mountain People perpetuează o muzică introspectă și organică, ce le servește ca invitație specială în anturajul Cadenzza. Cu o activitate discografică foarte intensă, băieții reușesc să intrige publicul la audiții în afara seturilor LIVE prin nomenclatura omonimă cu numele trupei pe care ei o aleg pentru piese și remixuri. Singurul moment al adevărului este însă apariția Mountain People la pupitru, unde ceața se ridică lăsând loc ritmurilor atent alese.

https://www.facebook.com/The-Mountain-People-319061928235652/
https://soundcloud.com/mountainpeople