Picnic la Otopeni

 

 

Dimineata de sambata, cand multi dintre noi ar fi fost inca in pat, intr-o zi obisnuita. Dar nu e show aviatic in fiecare week-end, asa ca luam la bord cate o bere matinala si cativa mici de la unul dintre standurile de pe margine si ne avantam in multime. La 9 si ceva soare straluceste puternic deja pe terenul de langa una dintre pistele din Otopeni. Solistul uneia dintre formatiile din deschidere glumeste: “speram sa se mai risipeasca umbra asta in timpul zilei”.

 

Un elicopter Puma, un planor, doua tunuri antiaeriene si o reproducere a avionului lui  Aurel Vlaicu formeaza “expozitia de tehnica aviatica civila si militara”. Atmosfera destinsa de iesit la iarba verde, lume amestecata, soare mult. Noroc cu balonul Aeroclubului Romaniei, in umbra caruia se strang cateva zeci de oameni.

 

Zborurile incep cu trecerea unei formatii de avioane de vanatoare MIG-21. Urmeaza un exercitiu tactic si acrobatii aeriene sustinute de mai multe formatii, toate bine pregatite si spectaculoase. Parada scolilor aeriene, strecurata intre numerele de acrobatie, arata pestrit. Un sir de aparate de zbor de toate felurile, ca o caravana scurgandu-se in fata noastra, incet si cuminte fata de restul evolutiilor. Inaintea atractiei principale, un IAR-99 survoleaza zona si coboara aproape de pista, ocazie pentru cateva poze ale avionului romanesc de vanatoare, vazut prin gardul de sarma.

 

 

 

In fine, Svetlana Kapanina, campioana multipla si invitata speciala a show-ului isi ia zborul. Avionul ei se misca rapid si ia pozitii greu de imaginat. Oricat as evita clisee de genul “pare sa sfideze legile fizicii”, exact asta ramane impresia generala. Exercitiul ei este cursiv si impresionant de la un capat la altul, executat cu o dezinvoltura dezarmanta.  Evolutia se incheie in aplauze intense.

 

 

Rupere de ritm – cateva treceri si viraje stranse (pentru dimensiunile lui) ale unui Boeing 737, obisnuitul nostru caraus pentru calatorii in Europa. Apoi o formatie de Yak-52, zburand la doar cativa metri deasupra solului, suficient de aproape incat sa ii vedem pe pilotii din carlinge cu ochiul liber. Si, in incheiere, un exercitiu complex al mai multor institutii din sectorul apararii.

 

 

 

Pe toata durata spectacolului, comentarii de specialitate au insotit evolutiile din aer. Bere si mici au fost la discretie, alaturi de tricouri, sepci si alte suveniruri. Surpriza neplacuta, insa, la plecare: autobuzele care ne adusesera pana la locul de desfasurare nu si-au mai facut aparitia. Nu am vazut niciun anunt – lumea pur si simplu a asteptat in statie pana cand, grupuri-grupuri, a luat-o la picior catre intrarea aeroportului. Cale de vreo 15 minute pe marginea soselei, in soarele de pranz.

 

In final, un eveniment de care ne-am bucurat, in ciuda organizarii usor superficiale. Ramanem cu satisfactia de a fi vazut cativa piloti cu adevarat talentati, cu destinderea unei petreceri campenesti si cu bronzul pus pe drumul de intoarcere.

• Tag-uri