• Share

Incepe sezonul cadourilor 2013 - cele mai imbietoare Targuri de Craciun din oras

Incepe sezonul cadourilor 2013 - cele mai imbietoare Targuri de Craciun din oras

 

Ne apropiem de acea perioada din an cand credem mai mult decat oricand in magie si in lucruri frumoase. Iar orasul ne ajuta mult sa intram in atmosfera: vitrinele se gatesc si se aprind luminitele festive.

 

Primul sector care se va aprinde feeric anul acesta in Bucuresti este sectorul 4 (pe 29.11). Multe dintre decoratiuni sunt cele din anii trecuti, trecute printr-un proces de reconditionare, dar noutatea acestui sezon o reprezinta cele 60 de sfere ce vor decora bulevardul Dimitrie Cantemir si pe care bucurestenii le vor admira din 1 decembrie.

 

 

targuri de craciun bucuresti 2013

 

 

Pe 6 decembrie primarul Oprescu se va juca putin de-a Mos Nicolae si va da unda verde aprinderii decoratiunilor luminoase din centrul orasului. Ne vom putea bucura de atmosfera de Craciun pana pe 5-6 ianuarie.

 

Ca in fiecare an, multi dintre noi vor fi, rand pe rand, Mos Nicolae si Mos Craciun pentru cei dragi. Si pentru ca cel mai frumos si mai potrivit cadou se alege din timp si in tihna, e cazul sa aflati la ce statie trebuie sa coborati pentru a ajunge lacele mai interesante targuri de cadouri din Bucuresti. Atentie! Multe dintre ele nu dureaza prea mult, deci fiti pe faza.

 

 

Targ cu podoabe si bunataturi romanesti (29 nov. – 1 dec.)

 

Puteti profita un weekend intreg de bunatatile si podoabele romanesti, iar daca aveti prieteni straini, un produs traditional poate fi cadoul perfect de Sarbatori. Targul, care va avea loc la Weiss Beer Garden se va incheia cu un concert al Mariei Raducanu, iar accesul este liber.

 

 

Design Your Christmas! (28 noiembrie – 24 decembrie)

 

Daca ajungeti la mall-ul din Baneasa in aceasta perioada, nu ezitati sa treceti pe la Carturesti. Veti avea ocazia sa admirati si poate sa si cumparati obiecte de design semnate de peste cei 30 de designeri romani si austrieci care participa la expozitia Design Your Christmas! Veti descoperi inclusiv interpretari contemporane ale motivelor traditionale romanesti iar un alt detaliu inedit este faptul ca expozitia are loc simultan, la Bucuresti si la Graz.

 

 

Targul Cadourilor de Craciun 2013 (28 nov. – 24 dec.)

 

Traditionalul  Targ de Craciun de la Sala Dalles s-a instalat deja confortabil si va asteapta sa gasiti cadoul perfect. Si nu putem spune ca nu veti avea de unde sa alegeti: portelanuri fine, ceaiuri speciale, globuri, ornamente din lemn, bijuterii unicat, cosmetice de peste hotare.

 

 

Targul cadourilor de Craciun (29 noiembrie – 23 decembrie)

 

Pe cei din Titan, un targ cu obiecte de sezon si nu numai, ii va astepta in Titan Mall. Lista va fi bogata: obiecte handmade, produce bio, jucarii, flori ornamentale etc.

 

 

Decembrie de neuitat in Liberty Center (29 nov. – 22 dec.)

 

In luna decembrie intregul mall Liberty se va transforma intr-un targ de cadouri. Cei care vor face cumparaturi de minim 50 de lei pot castiga zilnic premii, prin tragere la sorti. Iar la finalul perioadei premiul cel mare consta in cinci tablete Samsung.

 

 

Targ de cadouri de Craciun (5-8 decembrie)

 

Spatiu al targurilor, prin excelenta, Romexpo nu putea sa lase nebifat un targ de Craciun. In afara de podoabele specificice sezonului, veti mai putea sa cumparati, dupa preferinte, produse de marochinarie, blanuri, cosmetice, parfumuri etc.

 

 

DarBazar (15-30 decembrie)


In zona Universitatii, strada Edgar Quinet se va transforma pentru o vreme in strada cadourilor, pentru ca aici vor fi tarabele targului DarBazar. In afara de produsele pe care le veti putea cumpara, targul are si o componenta umanitara, asa ca puteti face si altora un cadou frumos in acest an.

 

 

Targ de Cadouri de Craciun (20-22 decembrie)


Daca mai aveti rabdare pana pe 20 decembrie, puteti incerca si targul de la Palatul Copiilor. E imposibil sa plecati acasa fara cadoul dorit.

Distribuie