• Share

La vie d'Adele de Bucuresti: baruri si cluburi gay-friendly

La vie d'Adele de Bucuresti: baruri si cluburi gay-friendly

 

Suntem inca o tara care nu vede cu ochi prea buni existenta minoritatilor sexuale sau drepturile lor aboslut firesti. In Amsterdam, Berlin sau Madrid exista baruri, cluburi si chiar cartiere gay si nimeni nu mai intoarce capul daca doi barbati sau doua femei se tin de mana sau se saruta pe strada. Discriminarea si prejudecatile fac inca din Romania zilelor noastre o tara in care homosexualii aleg sa joace pe cartea discretiei si in care nu mai departe de anul trecut o proiectie din cadrul Lunii LGBT era intrerupta de un grup de persoane care s-au gandit sa purifice devianta cu agheasma... 

 

Nu exista deci prea multe locuri in Bucuresti in care cuplurile gay sa iasa si sa se simta in largul lor. Dar exista totusi locuri gay-friendly unde heterosexualii open-minded se pot distra cot la cot cu oamenii care au alte preferinte sexuale. Si pentru ca tot se apropie Valentine's Day, e bine de stiut unde puteti iesi in oras.

 

 

baruri clubru gay freindy bucuresti 

 

 

O seara romantica

 

Niciodata nu e prea frig pentru a ciocni un pahar de sampanie in parc, dar, atentie, paharele trebuie sa fie din sticla...

 

Nu ocoliti MNAC-ul - in afara unei felii de arta contemporana, puteti bea ceva la barul de la ultimul etaj al muzeului. Asta daca nu sunteti inclusiv fani ai petrecerilor organizate aici periodic.

 

Daca e joi, e cazul sa dati o tura la Ota, unde veti manca o supa buna si poate si un desert pe masura. Atmosfera intima, de stat la povesti.

 

Si daca tot e rost de cina in oras, Van Gogh este o cafenea cu personalitate, traditie si foarte gay-friendly. Alte baruri/bistro-uri unde puteti fi siguri ca nu se va uita nimeni ciudat daca va sarutati ar fi: Acuarela sau J'ai Bistrot.

 

 

Party time

 

In general cam toate locurile considerate hip din oras sunt si gay-friendly. Si vestea buna e ca an de an, apar altele, iar diversitatea e de bun augur.

 

Controlul si ale sale party-uri alternative a fost dintotdeauna un loc in care vin multi tineri gay. Iar daca anul trecut Modernul era unul dintre locurile lor favorite de petrecere, din toamna anului trecut Eden, primeste pe toata lumea fara discriminare in pivnita Palatului Stirbei.

 

Si Atelierul Mecanic era un punct de referinta al hartii locurilor gay-friendly din oras, dar acum ca s-a inchis, lumea pare sa se fi mutat in Amzei, la Bar A1.

 

Daca v-ar placea sa mergeti la Bucuresti in baruri precum cel din Lille, unde Adele si Lea din La Vie d'Adele (cronica aici) vorbesc pentru prima oara, adica un bar exclusiv gay, mai aveti de asteptat. La Bucuresti exista un singur loc de acest gen, Freedom, dar care nu este nici pe departe friendly.  

Distribuie